Într-un comunicat oficial, Facebook a anunţat că va introduce o metodă extrem de simplă prin care poţi primi sau trimite bani unui prieten. Această opţiune va fi disponibilă în următoarele luni pentru utilizatorii Facebook Messenger din SUA, însă deocamdată nu ştim când va fi implementată şi în România.
Cum poţi să trimiţi bani
2. Selectezi butonul „$” din bara de jos şi adaugi sumă pe care vrei să o trimiţi.
3. Apeşi „Pay” în dreapta-sus şi adaugi cardul tău de debit ca să trimiţi banii.
Cum poţi să primeşti bani
2. Apeşi „Add Card” în mesaj şi introduci datele cardului tău pentru a accepta banii.
Tot acest comunicat de la Facebook ne spune şi faptul că banii pe care îi trimiţi vor fi transferaţi imediat persoanei respective, însă procesul ar putea dura între una şi trei zile lucrătoare, în funcţie de banca la care ai cont. Cu alte cuvinte, este la fel ca în cazul oricărui alt depozit prin Internet Banking.
“It’s easy and free”, au declarat cei de la Facebook. Totuşi, chiar dacă nu vei plăti efectiv această opţiune atunci când te vei folosi de ea, vor exista cel mai probabil comisioane din partea băncilor la care ai cont, după cum te-ai obişnuit. Tocmai de aceea sunt de părere că o parte din banii aceştia se vor duce şi către Facebook fiindcă nimic nu e gratis în lumea asta, la urma urmei.
În ceea ce priveşte securizarea transferurilor, Facebook mizează pe o experienţă de peste 7 ani în a procesa peste 1 milion de tranzacţii pe zi prin site pentru “game players” şi “advertisers”. Am păstrat termenele intacte pentru a nu le altera în niciun fel înţelesul.
Gratuită sau nu, această opţiune este, din punctul meu de vedere, o idee destul de bună încât să se bucure de succes şi în România. Îmi păstrez totuşi câteva rezerve deoarece nu sunt sigur dacă acest serviciu vine în urma sau în întâmpinarea unei nevoi generalizate. Recunosc însă că poate fi de mare ajutor dacă se va dovedi a fi gratuit sau mai ieftin decât Internet Banking-ul.
Tu pentru ce l-ai folosi?
No Comment
You can post first response comment.