După cum bine știți Google este cel mai mare motor de cautare din lume. Acesta se folosește de algoritmi complecși pentru a poziționa site-urile în urma unei căutări introduse de un utilizator. Google se asigura întotdeauna că ne va prezenta doar cele mai relevante site-uri pentru căutarea noastră într-o ordine descrescătoare a importanței acestora.

De exemplu, dacă un utilizator dorește să caute pe Google „jucării de pluș”, va introduce aceste cuvinte în caseta de căutare, iar site-ul îi va afișa o lista clasică de câte zece rezultate pe pagină. Dacă dumneavoastră comercializați „jucării de pluș” vă doriti ca site-ul pe care il dețineți să fie afișat primul în acea listă de rezultate. Ca și procentaj estimativ, 30% din utilizatorii platformei Google vor accesa primul link din lista, 15% vor accesa al doilea link și 10% pe al treilea, restul rezultatelor vor primi din ce în ce mai puține click-uri. Cu cât site-ul dumneavoastră este poziționat mai bine în rezultatele Google, cu atât traficul pe care îl aveți va crește.

Cu cât mai multe persoane vizitează site-ul dumneavoastră, cu atât vă cresc mai mult șansele ca acestea să cumpere un produs. Cu toate acestea, nu traficul și poziționarea pe Google sunt totul atunci când vă doriti să vă creșteți afacerea în mediul online. Un utilizator ține cont și de alte aspecte atunci când vizitează site-ul dumneavoastră, cum ar fi relevanța conținutului, aspectul, experiența de navigare, etc. Aspecte care vor fi prezentate in viitor intr-un articol dedicat special acestora.

Google, ia în calcul foarte multe aspecte atunci când poziționează un website în lista sa de rezultate. Pentru început vă vom face cunoștință cu 7 dintre cele mai importante criterii de departajare.

Criterii de departajere importante pentru Google

  1. Varianta pentru mobil a site-ului dumneavoastră, de mare importanță!

Începând cu 4 noiembrie 2016, Google a anunțat că funcționalitatea pe care o are un site atunci când este vizionat în varianta sa mobilă va influența în mod direct proporțional poziționarea pe care o are. Având în vedere că majoritatea căutărilor se realizează de pe dispozitive mobile cum ar fi smartphone-uri sau tablete, Google a decis că de acum înainte să ofere ca și rezultate principale doar site-urile care sunt perfect optimizate pentru aceste dispozitive.

  1. Autoritatea pe care brand-ul o are pe Social Media

Google va oferi întotdeauna ca și rezultate principale site-urile care au conturi de Social Media active, actualizate în permanență și care sunt interconectate ca și funcționalitate. Având în vedere faptul că pe Facebook există în total peste un miliard de conturi, este imperios necesar ca pagina de business pe care o aveți pentru brand-ul dumneavoastră să fie optimizată perfect pentru a crește în poziționările Google.

  1. Link-urile externe către și înspre site-ul dumneavoastră

Coloana vertebrală a poziționării pe Google este clădită din link-uri. Daca mai multe site-uri care au deja o autoritate puternică pe lista de rezultate fac referire la site-ul dumneavoastră punând link-ul către el pe una dintre paginile lor, atunci Google va considera că domeniul pe care îl dețineți este unul relevant și va crește in pozitionări. De asemenea, dacă pe site-ul dumneavoastră se regăsesc link-uri către site-uri cu autoritate mare, atunci Google va considera ca sunteți un jucător corect și că vă folosiți de informații relevante pentru a vă realiza conținutul și vă va oferi o poziție mai bună în rezultatele sale.

  1. Viteza de incărcare

Cu cât un site se încarcă în mai puțin timp, cu atât va avea o poziție mai bună pe pagina de căutări. Google refuză sa pună pe prima pagină site-uri lente deoarece nu vrea să strice experiența utilizatorilor.

  1. Autoritatea domeniului pe care îl dețineți

Domeniul crește în autoritate pe măsură ce acesta crește în vechime. Domeniile noi trebuie să lupte mai mult pentru a obține poziții mai bune, dar acest lucru poate fi remediat cu ajutorul link-urilor și a conținutului relevant. De asemenea, este important ca domeniul pe care îl aveți să se folosească de cuvinte cheie în denumirea sa și cel mai important să nu fi fost penalizat de Google înainte.

  1. Conținut relevant

Conținutul este la fel de important ca și strategia de link-uri. Google întotdeauna va scana site-ul dumneavoastră pentru a vedea raportul text-to-page, pentru a căuta cuvinte cheie și pentru a verifica dacă acesta este unic sau nu. Chiar dacă site-ul dumneavoastră are link-uri bune în spate, are o viteză mare de încărcare și un domeniu solid, dacă relevanța conținutului este scazută sau dacă acesta este copiat din alta sursă, atunci Google nu vă va permite să vă afișați în primele pagini.

  1. Cuvinte cheie

Conținutul dumneavoastră poate fi perfect realizat, poate chiar scris de un profesor universitar specializat în domeniul in care activați, dar dacă nu conține cuvinte cheie pe care Google să le identifice, atunci site-ul dumneavoastră nu va putea urca în poziționări atât de ușor. De aceea este important ca în fiecare lună să fie analizată strategia de cuvinte cheie, conform topului căutarilor din Google aferente domeniului în care activați.

În timp, poziția site-ului pe care îl dețineți va urca în rezultatele Google, dar dacă nu vreți să așteptați până când acesta va crește natural, puteți opta pentru serviciul Adwords oferit tot de compania din spatele motorului de căutare. Astfel, pentru un buget lunar, site-ul dumneavoastră poate apărea primul în rezultatele Google. Dar nu trebuie să lăsați acest fapt să vă încânte, deoarece atunci când poziția oferită de serviciul Adwords nu este permanentă, site-ul dumneavoastră va fi repoziționat după ce bugetul dumneavoastră se termină. Cel mai bun mod prin care puteți fi siguri că vă solidificați prezența în mediul online este o combinație între SEO, Adwords și Social Media.

Marketing-ul online este unul dintre cele mai complexe, volatile și pline de adrenalină domenii de activitate existente la ora actuală. O echipă bună de marketing vă poate ajuta să vă lansați Start-up-ul fără griji, sau chiar și să vă reînvie afacerea atunci cand clienții se orientează către produsele competiției. În mediul online, SEO vă poate salva afacerea.

About Author

No Comment

You can post first response comment.

Leave A Comment

Please enter your name. Please enter an valid email address. Please enter a message.